Αυγουστίνος Καντιώτης



LA POMENITREA SFÂNTULUI MUCENIC FOCA

date Σεπ 16th, 2011 | filed Filed under: Român (ROYMANIKA)

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA

LA POMENITREA SFÂNTULUI MUCENIC FOCA

– 22 SEPTEMBRIE –

UN SFÂNT GRĂDINAR

Iubiţii mei, la începutul omiliei mele vom vorbi despre Pont. Nu pentru că suntem originari din Pont, nici pentru că vrem să subestimăm alte regiuni, care toate au a prezenta o cultură remarcabilă, ci pentru că istoria Pontului, dată fiind poziţia lui geografică, se împleteşte cu mari evenimente ale Neamului.

În Pont au trăit şi au activat marii Părinţi şi Dascăli ai Bisericii, precum Vasilie cel Mare, dar şi monahi şi asceţi. În Pont a înflorit o viaţă creştină. S-au construit biserici deosebite. În vremea persecuţiilor din primele veacuri martirii din Pont au fost nenumăraţi. Dar după încetarea persecuţiilor, în timpul lui Constantin cel Mare şi a urmaşilor lui, Pontul a fost organizat şi mai bine în mitropolii şi multe episcopii. Mai târziu, s-au zidit renumitele mănăstiri, precum cea a Maicii Domnului de la Sumela, a Sfântului Ioan Vazelonos şi a Sfântului Gheorghe Peristereota.
Dar au venit peste Pont vremuri foarte grele, anii stăpânirii turceşti. Turcii au împilat mult Pontul, ca să-şi schimbe credinţa. Câţiva şi-au schimbat credinţa. Dar atât de mare era influenţa, încât şi cei care-şi schimbaseră credinţa îşi păstrau limba, moravurile şi tradiţiile greceşti. Pontul, cu excepţia câtorva renegaţi, a rămas credincios şi afierosit închinării în faţa Celui Răstignit. În martirologiul Pontului s-au adăugat noi mucenici. Aşa a trăit Pontul până când a venit marea catastrofă din 1922, când întregul Pont a fost dezrădăcinat, iar martiricul său popor a fost împrăştiat în toate părţile patriei şi mai ales în Macedonia.

***

Un mucenic din Pont vom prezenta acum dragostei voastre. Să-l primim cu bucurie şi veselie, ca pe un frate al nostru mai mare, care a trăit în vremurile trecute. În groaznicii ani ai primelor persecuţii a mărturisit pe Hristos şi s-a învrednicit să primească cununa cea neveştejită a slavei. Este Sfântul Foca grădinarul, a cărui sfântă pomenire Biserica Ortodoxă o sărbătoreşte pe 22 septembrie.
Sfântul Foca s-a născut în una din cele mai minunate cetăţi ale Pontului, în Sinope, o cetate la mare, ale cărei ţărmuri se scaldă în valurile sălbatice ale Mării Negre. Era căsătorit. Avea femeie şi copii. Îndeletnicirea lui era de grădinar. Reuşise prin hărnicia sa să prefacă un loc sălbatic într-o grădină foarte frumoasă. O cultiva cu grijă, iar din roadele grădinii îşi întreţinea familia. Dar aşa cum el era iubitor de oameni, o parte din zarzavaturile grădinii o împărţea vecinilor săi săraci. Astfel, grădina lui Foca devenise un centru misionar. Sfântul Foca le spunea celor care îi vizitau grădina câte ceva despre Hristos. La umbra copacilor Foca învăţa. Şi, desigur, prilej de învăţătură lua de la apa cu care uda grădina, de la copacii fructiferi, de la florile multicolore, care răspândeau bună mireasmă. Dar Dumnezeiescul Învăţător, Iisus Hristos, nu lua şi El prilej din frumoasele Lui făpturi pentru a învăţa minunatele Sale parabole? Cele văzute sunt o icoană a lumii nevăzute. Dacă grădina cea materială este frumoasă, cu cât mai frumos va fi raiul, această grădină a lui Dumnezeu!
Aşa se gândea Sfântul Foca şi aşa trăia. Şi aşa trebuie să gândim şi să trăim şi noi. Şi mai ales cei care au fericirea să nu trăiască la oraş, ci în frumosul mediu natural şi să respire aerul curat, privind frumuseţile pământului şi ale cerului. Ajunge o floare a pământului, ajunge o stea a cerului, ca să demonstreze că există Dumnezeu.
Sfântul Foca trăia o viaţă liniştită cu familia sa. În sudoarea cinstită a feţei sale îşi mânca pâinea şi Îi mulţumea lui Dumnezeu şi-L slavoslovea pentru binecuvântarea pe care o avea în casă. Era un om atât de fericit, încât nu poate niciun bogat să-şi imagineze. Pentru că fericirea omului nu stă în bogăţie, ci în liniştea conştiinţei. Dar peste puţin timp acest sălaş pământesc al fericirii s-a dărâmat. Grădina s-a pustiit. Centrul misionar a fost distrus, iar Foca din grădinar a devenit mucenic al lui Hristos. Şi din grădina pământească s-a mutat în cea cerească. Cum?

***

Se decretase o persecuţie sălbatică împotriva creştinilor. Închinătorii la idoli năvăleau ca nişte lupi şi sfâşiau oile, pe creştini. Oriunde descopereau creştini, îi persecutau, îi prindeau şi îi executau fără judecată. Şi pentru că grădinarul Foca era cunoscut pentru activitatea sa creştină, conducătorii au trimis soldaţi ca să-l prindă, să-l execute şi să-i aducă al său cap. Soldaţii nu-l ştiau personal pe Foca. Au ajuns în acea parte unde locuia. Foca i-a primit pe soldaţi cum primea pe orice străin. Nu ştia scopul lor. Nici ei nu i l-au arătat imediat. Foca i-a găzduit creştineşte. După câteva zile, soldaţii i-au spus că au venit în acel loc cu porunca de a prinde şi a executa un creştin, care se numeşte Foca.
– Te rugăm, i-au spus, să ni-l arăţi…
Foca, auzind aceste cuvinte, nu s-a tulburat, ci cu linişte le-a răspuns soldaţilor, zicându-le:
– Acum vă voi arăta cine este Foca… S-a retras într-un loc deosebit şi I-a mulţumit lui Dumnezeu că venise ziua să arate prin fapte că este creştin şi rob adevărat al Domnului. După aceea, s-a dus şi şi-a săpat groapa, unde avea să fie îngropat. S-a îngrijit cu deosebită atenţie de soldaţi în acea ultimă noapte şi apoi le-a spus soldaţilor, prefăcându-se oarecum:
– Iubiţii mei prieteni, aflaţi că eu cu multă grijă am cercetat şi l-am găsit pe criminalul pe care-l căutaţi. Vânatul pe care îl căutaţi este acum în capcană… Şi când soldaţii l-au întrebat cine este, Foca a răspuns:
– Nu este departe, este foarte aproape de voi. Este cel care în acest moment vorbeşte cu voi…
Când soldaţii au auzit acest cuvânt, s-au tulburat. Au fost emoţionaţi până la lacrimi şi nu voiau să împlinească porunca pe care au primit-o, după atâta îngrijire şi găzduire. Dar Foca îi ruga să nu ezite, ci să facă ceea ce li s-a poruncit. Soldaţii, chiar dacă erau sălbatici şi duri şi obişnuiţi să verse sânge, cu toate acestea ezitau mult. Un astfel de exemplu de lepădare de sine, de abnegaţie şi spirit de sacrificiu nu mai văzuseră.
– Deci, o aşa putere are creştinismul asupra sufletelor simple, ca să facă din ele eroi şi mucenici? – se întrebau soldaţii.
După multe ezitări şi o luptă lăuntrică cu ei înşişi, soldaţii au împlinit dispoziţia.
L-au decapitat pe Foca. Sfântul lui suflet a zburat în cer, iar sfintele sale moaşte au rămas în Pont izvor de deosebite binecuvântări şi minuni. Se spune că marinarii care călătoreau pe Marea Neagră şi erau în primejdii, chemau ajutorul Sfântului Foca şi erau salvaţi, iar în corabia lor aveau icoana sfântului Foca.
Un mucenic grădinar!

(trad. FOMSTNI, din cartea „Din toate meseriile” (gr.), Atena, 1980)

     Add A Comment

You must be logged in to post a comment.