Αυγουστίνος Καντιώτης



Η ΘΑΛΑΣΣΑ ΚΑΙ «ΑΛΙΕΙΣ ΑΝΘΡΩΠΩΝ»

date Ιούν 4th, 2010 | filed Filed under: ΟΜΙΛΙΕΣ (απομαγν.)

Κυριακὴ Β΄ Ματθαίου

(Ματθ. 4,18-23)

Η ΘΑΛΑΣΣΑ ΚΑΙ «ΑΛΙΕΙΣ ΑΝΘΡΩΠΩΝ»

«Τῷ καιρῷ ἐκείνῳ ὁ Ἰησοῦς περιπατῶν παρὰ τὴν θάλασσαν τῆς Γαλιλαίας…» (Ματθ. 4,18)

Λιμνη Τιβεριάδος copyΑΚΟΥΣΑΤΕ, ἀγαπητοί μου, τὸ εὐαγγέλιο; Ἐ­ρωτῶ, γιατὶ πολλοὶ ἔχουν αὐτιά, μὰ τὸ Εὐ­αγγέλιο ὄχι μόνο δὲν θέλουν νὰ τὸ ἀκούσουν ἀλλὰ καὶ τὸ κοροϊδεύουν. Τὸ Εὐαγγέλιο πάλιωσε, λένε· σήμερα δὲν ἰσχύει…

Αὐτὰ λένε οἱ λεγόμενοι κουλτουριάρηδες. Ἔμαθαν μερικὰ γράμματα, πῆ­ραν ἕνα χαρτί, καὶ φαντάζονται ὅτι ἔλυσαν ὅ­λα τὰ προβλήμα­τα καὶ δὲν ἔχουν πλέον ἀνάγ­κη τὸ Θεό. Καὶ στὶς μέρες μας αὐτοὶ πλήθυναν. Τὸ Εὐαγγέλιο ἦταν γιὰ «τῷ καιρῷ ἐκεί­νῳ», λένε εἰρωνικά. Τί ἔχουμε νὰ τοὺς ἀπαντήσουμε;

Κάποτε ποὺ ἤμουν στὴ Θεσσαλονίκη, περπατώντας στὸ δρόμο εἶδα ξαφνικὰ κάποιον νὰ τρέχῃ, νὰ σκαρφαλώνῃ σὰν τὸ γάτο σ᾽ ἕνα τηλεγραφόξυλο, κι ἀπὸ ᾽κεῖ νὰ φτύνῃ συνε­χῶς. ―Τί κάνεις ἐκεῖ; τοῦ φώναζαν. ―Θὰ σβή­σω τὸν ἥλιο! ἔλεγε. Δὲν ἦταν στὰ λογικά του. Ἐ­ὰν λοιπὸν εἶνε τρελλὸς ὅ­ποιος νομίζει ὅτι μὲ τὸ σάλιο του θὰ σβήσῃ αὐτὸ τὸν ἥλιο ―ποὺ κάποτε βέβαια θὰ σβή­σῃ ἀπὸ μόνος του ὅ­πως τὸ καντήλι―, ἀσυγκρίτως περισσότερο τρελλοὶ εἶ­νε αὐτοὶ ποὺ νομίζουν πὼς μὲ τὰ λόγια τους θὰ μπορέσουν νὰ σβήσουν τὸ Εὐ­αγγέλιο τοῦ Χριστοῦ, ποὺ εἶνε ὁ ἄδυτος ἥλιος.

Γιὰ τὸν Κύ­ριο ἡμῶν Ἰησοῦν Χριστὸν λέμε «νῦν καὶ ἀ­εὶ καὶ εἰς τοὺς αἰῶ­νας τῶν αἰώνων· ἀμήν». Καὶ πράγματι· πέρασαν τόσοι αἰῶνες, ἀλλὰ τὰ λόγια ποὺ εἶπε ὁ Χριστὸς ἰσχύουν, ἔ­χουν δύναμι, ἀφοροῦν καὶ ἐμᾶς, ἔχουν ἐφαρμο­γὴ γιὰ ὅλους ἀνεξαιρέτως τοὺς ἀνθρώπους.

* * *

Στὴν Παλαιστίνη, στοὺς Ἁγίους Τόπους, ὑ­πάρχει μιὰ λίμνη, ποὺ λέγεται λίμνη τῆς Γαλιλαίας ἢ τῆς Τιβεριάδος ἤ, ἐπει­δὴ εἶνε μεγάλη, τὴ λένε καὶ θάλασσα. Ψηλὰ ἀ­π᾽ τὸ ἀερο­πλά­νο νομίζεις ὅτι ἔχει σχῆμα ἅρ­πας – κιθάρας· ὅσοι ἔχουν πάει στοὺς Ἁγίους Τόπους τὴν ἔ­χουν δεῖ. Τὰ νερά της εἶνε πεντακά­θα­ρα· προέρχονται ἀπὸ πηγὲς σὲ ψη­λὰ βουνὰ χιονισμέ­να. Ἀπὸ ᾽κεῖ κατεβαίνουν ῥυ­άκια καὶ πο­ταμάκια καὶ φθάνουν σ᾽ αὐτήν. Ἐ­κεῖ ἔρχεται καὶ ὁ Ἰορδάνης ποταμός. Τὰ νερά του πέφτουν στὴ λίμνη, κι ὅσα περισσεύουν φεύγουν ἀπὸ τὸ ἄλλο μέρος της καὶ συνεχίζουν. Εὐλογημένος ποταμός, εὐλογημένη λίμνη.

Εἶνε ὡραῖες οἱ λίμνες. Γιά φανταστῆτε, ἡ γῆ νὰ ἦταν ὅλη ξηρά, χωρὶς καθόλου νερό, ὅ­πως εἶνε τὸ φεγγάρι. Φανταστῆτε αὐτὴ τὴν ξεραΰλα, σὰν τὴ Σαχάρα. ῾Ρυάκια, ποταμάκια, λίμνες, θάλασσες, δίνουν ὀμορφιὰ καὶ χάρι στὸν πλανήτη μας, τὸν μοναδικὸ στὸ σύμπαν. Θὰ ἔλθῃ ὅμως μιὰ μέρα ―τὸ λέει ἡ Ἀποκάλυψις―, ποὺ τί θὰ γίνῃ· τὰ καθαρὰ νερά, μέσα στὰ ὁποῖα ζοῦν ψάρια ποὺ ἔπλασε ὁ Θεὸς χάριν τοῦ ἀνθρώπου, θὰ πικραθοῦν, καὶ ἀπὸ τὰ πικρὰ νερὰ θὰ πεθάνουν πολλοὶ ἄνθρωποι (βλ. Ἀπ. 8,11). Κι αὐτὸ τὸ βλέπουμε ἤδη.

Ἡ μητρόπολις Φλωρίνης ἔχει ἀρκετὲς λίμνες. Ἐγὼ τὴν ὀνομάζω μητρόπολι τῶν 5 λιμνῶν. Μία ἀπὸ αὐτὲς εἶνε ἡ Βεγορίτις ἢ λίμνη τοῦ Ἁγίου Παντελεήμονος. Πῆγα λοι­πὸν ἐκεῖ καὶ εἶδα τοὺς ψαρᾶδες λυπημένους. ―Δὲν ὑπάρ­χουν ψάρια, μοῦ εἶπαν. ―Γιατί; ―Γιατὶ πικρά­θηκαν τὰ νερά.… Πῶς πικράθηκαν; ―Ἀπὸ τὰ λύματα τῶν ἐργοστασίων ποὺ χύνονται ἐδῶ. Πᾶνε τὰ ψάρια! Μοῦ ᾽λεγε γέρος ψαρᾶς στὴ Βεγορίτιδα, ὅτι ὁ παπποῦς του ἔπιασε παλαιότερα ἐκεῖ ἕνα ψάρι ποὺ λέγεται γουλιανός. Ἦταν 40 κιλά, καὶ ἔτρωγαν μιὰ βδομάδα στὸ σπίτι ἀπ᾽ αὐτό! Τώρα…

Κι ὄχι μόνο στὶς μικρὲς λίμνες. Μιὰ μεγάλη λίμνη εἶνε καὶ ἡ Μεσόγειος θάλασσα, λίμνη μεγάλων κρατῶν· Ἱσπανία, Γαλλία, Ἰταλία, Ἑλ­λάδα, Τουρκία, Κύπρος, Αἴγυπτος, Λιβύη, Μαρόκο, ὅλα μέσα σ᾽ αὐτὴν βλέπουν. Στὴ μεγάλη αὐτὴ λεκάνη πέφτουν οἱ ἀκαθαρσίες ὑ­πονόμων 70 περίπου μεγάλων πόλεων. Καὶ ἤ­δη οἱ ἐπιστήμονες κρούουν τὸν κώδωνα γιὰ τὴ μόλυνσι· σὲ λίγο δὲν θὰ ὑπάρχῃ ψαράκι.

Ἀλλὰ τί ἔπαθα καὶ μιλῶ γιὰ λίμνες καὶ θάλασσες; Τὸ εὐαγγέλιο μοῦ ἔδωσε τὴν ἀφορμή. Ἀκούσαμε σήμερα νὰ λέῃ, ὅτι ὁ Χριστὸς περπα­τοῦσε «πα­ρὰ τὴν θάλασσαν τῆς Γαλιλαίας» (Ματθ. 4,18). Ἐ­κεῖ πῆγε ὁ Κύριος, ὁ ὁποῖ­ος ἀγαπᾷ τὰ ὡ­ραῖα, τὰ δημιουργήματα ποὺ ὁ ἴδιος ἔ­φτειαξε. Περπατοῦσε κοντὰ στὴ χαριτωμένη λίμνη. Για­τί πῆγε ἐκεῖ; μήπως γιὰ ν᾽ ἀναπνεύ­σῃ καθαρὸ ἀ­έρα; Πῆγε γιὰ κάποιον ἄλλο ἀνώτερο σκοπό. Πῆγε, γιὰ νὰ ἐκλέξῃ τοὺς μαθητάς του, τὸ ἐ­πι­τελεῖο του μὲ τὸ ὁποῖο θὰ ἀνακαίνιζε τὸν κόσμο. Δὲν πῆγε οὔτε στὴ ῾Ρώμη, οὔτε στὴν Ἀ­θή­να, οὔτε σὲ ἄλλο ἀπὸ τὰ ἀστι­κὰ κέντρα· πῆγε στὴ θάλασσα, κοντὰ στοὺς ψαρᾶδες.

Εἶδε ἐκεῖ δυὸ βάρκες. Στὴ μία δυὸ ἀδέρφια, ὁ Πέτρος κι ὁ Ἀνδρέας, ἔρριχναν τὸ δίχτυ γιὰ ψάρεμα. Στὴν ἄλλη ἄλλα δυὸ ἀδέρφια, ὁ Ἰωάννης καὶ ὁ Ἰάκωβος μαζὶ μὲ τὸν πατέρα τους τὸ Ζεβεδαῖο διώρθωναν καὶ τακτοποιοῦ­σαν τὰ δί­χτυα τους. Καὶ τοὺς κάλεσε. Ἀφῆστε, λέει, αὐτὰ τὰ δίχτυα, ἀκολουθῆστε με, κ᾽ ἐγὼ θὰ σᾶς δώσω χάρι· θὰ σᾶς κάνω «ἁλιεῖς ἀνθρώπων», θὰ ψα­ρεύετε ψυχές. Κι αὐτοί; «Εὐθέως» τὸν ἀκολού­θησαν (ἔ.ἀ. 4,19-22). Αὐτὴ ἡ λέξι, «εὐθέως», ζυγίζει πολύ. Τί θὰ πῇ «εὐθέως»; «Ἀμέσως», χωρὶς δι­σταγμό. Δὲν εἶπαν Αὔριο, μεθαύριο, ὕστερα ἀπὸ ἕνα μῆνα, ὕστερα ἀπὸ ἕνα χρόνο. Ἀ­μέσως ἔδωσαν τὸ «παρών», ὅπως ὁ στρατιώτης στὸν ἀξιωματικό. Ἄφησαν βάρκες, δίχτυα, συγγενεῖς, καὶ ἦρθαν κοντὰ στὸ Χριστό.

* * *

Ἄν, ἀγαπητοί μου, ἐρχόταν σήμερα ὁ Χριστὸς καὶ ἔλεγε «Ἐλᾶτε μαζί μου, ἀφῆστε τα ὅλα κι ἀκολουθῆστε με», ποιός θὰ τὸν ἀκολουθοῦσε; Κάποιος θὰ ἔλεγε· Τί λὲς τώρα, τρελλὸς εἶμαι νὰ τ᾽ ἀφήσω ὅλα;… Ἄλλος θά ᾽λεγε· Πόσα θὰ μοῦ δίνῃς;… Θέλουν χρήματα. Ἂν ὁ Χριστὸς ἔταζε κέρδη, πολλοὶ θὰ δέχονταν· τώρα, οὔτε ἕνας.

Ἀπὸ ἄλλα ἔθνη (Ἰτάλια, Γαλλία, Γερμανία κ.λπ.), ξεκινοῦν ἱεραπόστολοι γιὰ τὴν Ἀφρικὴ καὶ τὴν Ἀσία, καὶ ἐργάζονται συχνὰ μὲ κίνδυνο τῆς ζωῆς τους. Ἀπὸ τὴν Ἑλλάδα; Τρία ἑκατομμύρια ἔχουν φύγει στὸ ἐξωτερικό· ὄχι ὅ­μως γιὰ ἱεραποστολή, ἀλλὰ γιὰ νὰ ἐργασθοῦν καὶ νὰ βγάλουν χρήματα. Κάποτε ἔφευγαν κι ἀπ᾽ ἐδῶ καὶ πήγαιναν ἀλλοῦ νὰ κηρύξουν τὸ Εὐαγγέλιο. Ἂν λ.χ. στὴ ᾽Ρωσία, στὴ Βουλγαρία, στὴ Σερβία εἶνε σήμερα ὀρθόδοξοι Χριστιανοί, αὐτὸ ὀφείλεται στὸ ὅτι ὑπέροχοι νέοι ἔ­φυγαν ἀπ᾽ τὴν Κωνσταντινούπολι καὶ τὴ Θεσ­σαλονίκη καὶ πῆγαν ἐκεῖ καὶ τοὺς ἔκαναν χριστιανούς. Τώρα σπανίως παρουσιάζεται κάποιος ἱεραπόστολος. Τέτοιος ἦταν ὁ ἀείμνηστος Ἰωάννης Ἀσλανίδης, ἕνα χαριτωμένο θαυμάσιο παιδί, ἔξυπνος, τετραπέρατος, πολυτάλαντος. Αὐτὸς μὲ βοήθησε καὶ ὕψωσα στὸ ὕψωμα 1020 τῆς Φλωρίνης τὸ μεγάλο σταυρὸ ὕψους 30 μέτρων, ἕνα ἔργο ποὺ ἄλλος δὲν τὸ ἀνελάμβανε. Τοῦ ἔλεγαν τότε ὡρισμένοι· Πόσα λεφτὰ σοῦ δίνει ὁ δεσπότης; Κι ὅταν ἔμαθαν ὅτι δὲν πληρώνεται, τοῦ ἔλεγαν· Ἀνόητος εἶσαι; ἀφοῦ δὲν παίρνεις λεφτά, τί κάθεσαι κοντὰ στὸ δεσπότη;… Τοὺς σιχάθηκε γιὰ τὴ νοοτροπία τους καὶ ἔφυγε. Πῆγε κάτω στὴν Ἀφρική, ἔγινε ἱεραπόστολος μὲ τὸ ὄνομα Κοσμᾶς (πῆρε τὸ ὄνομα τοῦ ἁγίου Κοσμᾶ τοῦ Αἰτωλοῦ), καὶ ἔφερε πολλοὺς στὸ Χριστό.

Σπανίζουν στὴν ἐποχή μας τέτοιοι ἄνθρωποι. Καλεῖ ἡ Ἐκκλησία στὴν ἱεραποστολή, καὶ οἱ «χριστιανοὶ τοῦ γλυκοῦ νεροῦ» λένε· Ἐγὼ δὲ γίνομαι ἱεραπόστολος, εἶνε δύσκολο πρᾶ­γμα. Καλεῖ στὴν ἱερωσύνη, ἀλλὰ οἱ γονεῖς δὲν δίνουν οὔ­τε ἕνα παιδί τους νὰ ὑπηρετήσῃ τὴν Ἐκκλησία ὡς κληρικός. Ἕνα καλὸ παιδὶ εἶπε στὸν πατέρα του ὅτι θέλει νὰ γίνῃ πα­πᾶς, κι αὐτὸς πῆγε νὰ τὸ σκοτώσῃ!

Λοιπόν, ἱεραπόστολος δὲ γίνεσαι, παπᾶς δὲ γίνεσαι. Ἔ, τότε σοῦ ζητῶ κάτι ἄλλο, τὸ πιὸ εὔκολο. Δὲ σοῦ λέω νὰ σηκώσῃς ἕνα βουνό· σοῦ δίνω νὰ σηκώσῃς ἕνα χαλικάκι. Ποιό εἶνε τὸ χαλικάκι; Ὁ ἐκκλησιασμός. Ἀκοῦς τὴν καμπάνα ποὺ χτυπάει; Σὲ καλεῖ ὁ Χριστός. Πήγαινε νὰ ἐκκλησιασθῇς. Πήγαινε νὰ προσ­κυ­νή­σῃς καὶ νὰ λατρεύσῃς τὸ Θεό, νὰ τοῦ πῇς ἕνα εὐχαριστῶ. Τὸ εἶπα κι ἄλλοτε· 168 ὧρες ἔχει ἡ ἑβδομάδα, 1 ὥρα μᾶς ζητάει ὁ Θεός, τόσο βαστάει ἡ θεία Λειτουργία ἀπὸ τὸ «Εὐ­λογημένη ἡ βασιλεία τοῦ Πατρός…» μέχρι τὸ «Δι᾽ εὐχῶν…». Μπὲς στὴν ἐκκλησία, θυμήσου ὅτι εἶσαι ἄνθρωπος, πὲς ἕνα «Δόξα σοι, ὁ Θεός», ἕνα «Ὁ Θεός, ἱλάσθητί μοι τῷ ἁμαρτω­λῷ», ἕνα «Μνήσθητί μου, Κύριε».

Διαφορετικά; Τὸ ἕνα δὲν κάνουμε, τὸ ἄλλο δὲν κάνουμε, στὸ τέλος θὰ μᾶς τιμωρήσῃ ὁ Θεὸς. Καὶ ἔρχονται πονηρὲς ἡμέρες….

* * *

Βλέπετε, ἀγαπητοί μου, τί ἀφορμὲς καὶ τί θέ­ματα δίνει τὸ Εὐαγγέλιο, ποὺ κάποιοι νομίζουν ὅτι πάλιωσε; Καὶ δὲν προχωρήσαμε στὴν ἑρ­μηνεία· μόλις ἀγγίξαμε τὸ στίχο ποὺ λέει ὅτι ὁ Ἰησοῦς περπατοῦσε «παρὰ τὴν θάλασσαν».

Εἴθε τὰ πτωχὰ αὐτὰ λόγια νὰ τὰ ἐφαρμό­ζουμε καὶ νὰ ζοῦμε κατὰ τὸ Εὐαγγέλιο. Καὶ ὁ Θεός, διὰ πρεσβειῶν τῆς ὑπεραγίας Θεοτόκου καὶ πάντων τῶν ἁγίων, νὰ ἐλεήσῃ καὶ σώσῃ πάντας ἡμᾶς· ἀμήν.

† ἐπίσκοπος Αὐγουστῖνος

(Ομιλία του Μητροπολίτου Φλωρίνης π. Αυγοουστίνου Καντιώτου στον ιερό ναὸ του Αγίου Γερμανοῦ Πρεσπῶν 21-6-1987)

________________________________

ΣTA ΡOYMANIKA

______________________________

Predică a Mitropolitului Augustin de Florina
la Duminica a II-a după Rusalii
(Matei 4,18-23)

MAREA ŞI “PESCARII DE OAMENI”

“În vremea aceea Iisus umbla pe lângă Marea Galileei…” (Matei 4 ,18)


Iubiţii mei, aţi auzit Evanghelia? Întreb, pentru că mulţi au urechi, dar nu numai că nu vor  să asculte Evanghelia, ci îşi bat şi joc de ea. Zic: Evanghelia s-a învechit, astăzi nu mai este valabilă…
Acestea le zic oamenii aşa-numiţi cultivaţi. Au învăţat ceva carte, să scrie şi să citească, au primit o hârtie şi-şi închipuie că au rezolvat toate problemele şi că numai mai au nevoie de acum de Dumnezeu. Şi în zilele noastre aceştia s-au înmulţit. Evanghelia a fost pentru „în vremea aceea”, – zic ei cu ironie. Ce le vom răspunde?
Odată, pe când eram în Tesalonic, păşind pe drum am văzut pe cineva căţărându-se pe un stâlp de telegraf, şi de acolo scuipând continuu.
– Ce faci acolo? i-au strigat.
– Voi stinge soarele! zice.
Nu era în toate minţile. Aşadar, dacă e nebun, cel ce va crede că prin nebunia lui va stinge până şi soarele – care desigur că odată se va stinge singur, ca şi candela -, incomparabil mai nebuni sunt cei care cred că prin cuvintele lor vor putea să stingă Evanghelia lui Hristos, care este Soarele cel Neapus.
Despre Domnul nostru Iisus Hristos zicem ”acum şi pururea şi în vecii vecilor . Amin”.
Şi, într-adevăr, au trecut atâtea veacuri, dar cuvintele pe care le-a spus Hristos sunt valabile, au putere, se referă şi la noi, sunt aplicabile, toate au fos rostite pentru toţi oamenii fără excepţie.

***

În Palestina, la Sfintele Locuri, există un lac, care se numeşte Lacul Galileii sau al Tiberiadei sau, pentru că este întins, îi zic şi mare. De sus, din avion, crezi că are formă de harpă – chitară; cei care au fost la Sfintele Locuri l-au văzut. Apele lui sunt foarte curate; provin din izvoarele munţilor înalţi acoperiţi de zăpadă. De acolo coboară gârliţe şi râuleţe şi ajung în el. Acolo vine şi râul Iordan. Apele lui se varsă în lac, şi toate apele care prisosesc pleacă din cealaltă parte a ei şi continuă. Binecuvântat râu, binecuvântat lac.
Sunt frumoase lacurile. Ia, închipuiţi-vă pământul să fi fost în întregime uscat, secetos, fără nici un strop de apă, cum este Luna. Închipuiţi-vă această uscăciune, ca în Sahara. Gârliţele, râuleţele, lacurile, mările dau o frumuseţe şi un har deosebit planetei noastre, unică în univers. Însă va veni o zi – o spune Apocalipsa – când – ce se va întâmpla? – apele cele curate în care trăiesc peştii, pe care i-a zidit Dumnezeu pentru om, vor deveni amare şi din cauza apelor amare vor muri mulţi oameni (vezi Apocalipsa 8:11). Şi lucrul acesta deja îl vedem.
Mitropolia Florinei are multe lacuri. Eu o numesc Mitropolia cu cele cinci lacuri. Unul din acestea este Vegoritida sau Lacul Sfântului Pantelimon. Am mers deci acolo şi am văzut nişte pescari trişti.
– Nu e peşte, mi-au spus.
– De ce?
– Pentru că apele au devenit amare…
– Cum s-au făcut amare?
– De la canalizările fabricilor care se varsă aici. Pleacă peştii!
Îmi spunea un bătrân pescar din Vegoritida că bunicul lui prindea mai demult acolo un peşte care se numeşte somn. Era de 40 kg şi mâncau în casă o săptămână din el. Acum… Şi nu doar în lacurile mici. Un lac mare este şi Marea Mediterană, lacul marilor state: Spania, Franţa, Italia, Elada, Turcia, Cipru, Egipt, Libia, Maroc, toate în ea privesc. În acest mare lighean, cad murdăriile de canal a cca. 70 mari oraşe. Şi deja oamenii de ştiinţă sună clopoţelul pentru poluare; peste puţin timp nu va mai exista peştişorul.
Dar ce-am păţit de vorbesc despre lacuri şi mări? Evanghelia mi-a oferit prilejul. Am auzit astăzi spunându-se că Hristos „mergea pe lângă Marea Galileii” (Matei 4, 18). Acolo s-a dus Hristos, Care iubeşte cele frumoase, făpturile pe care El însuşi le-a plăsmuit. Se plimba pe lângă acel lac fermecător. De ce S-a dus acolo? Oare ca să respire aer curat? S-a dus pentru un scop mult mai înalt. S-a dus, ca să-şi aleagă pe ucenicii Lui, personalul prin care avea să înoiască lumea. Nu s-a dus nici la Roma, nici la Atena, nici în vreun alt loc din centrele culte. S-a dus la mare, lângă pescari.
A văzut acolo două bărci. Într-una, doi fraţi, Petru şi Andrei, aruncau mreaja să pescuiască. În cealaltă, alţi doi fraţi, Ioan şi  Iacov împreună cu tatăl lor Zevedeu, dregându-şi şi aranjându-şi mrejele lor. Şi i-a chemat. Lăsaţi, zice, aceste mreje, urmaţi-Mă şi Eu vă voi da Har; vă voi face <<pescari de oameni>> , veţi pescui suflete. Şi ei? „Îndată” L-au urmat (Matei 4, 19-22). Acest cuvânt „îndată” cântăreşte mult. Ce vrea să însemneze „îndată”? „Imediat”, fără ezitare. N-au spus mâine, poimâine, după o lună, după un an. Imediat au spus „prezent”, cum face soldatul faţă de ofiţer. Au lăsat bărci, mreje, rude, şi-au venit lângă Hristos.

***

Iubiţii mei, dacă ar veni astăzi Hristos şi ar spune “Veniţi cu Mine, lăsaţi toate şi urmaţi-Mă!”, cine L-ar urma? Unul va zice: Ce zici acum, sunt nebun să las toate?… Altul va zice: Cât îmi vei da?… Vor bani. Dacă Hristos ar fi rânduit un profit, mulţi ar fi acceptat; aşa…, nici unul.
Din alte neamuri, (Italia, Franţa, Germania şi altele), pornesc misionari pentru Africa şi Asia şi muncesc, punându-şi  viaţa în primejdie. Din Elada? Trei milioane au plecat în afară; însă nu pentru misiune, ci ca să muncească şi să facă bani. Odată plecau şi de la noi şi se duceau în altă parte, ca să propovăduiască Evanghelia. Dacă, de pildă, în Rusia, în Bulgaria, în Serbia sunt astăzi creştini ortodocşi, aceasta se datorează faptului că nişte tineri minunaţi au plecat din Constantinopol şi din Tesalonic şi s-au dus acolo şi i-au făcut creştini. Acum, rar se mai găseşte vreun misionar. Un asemenea om a fost pururea pomenitul Ioan Aslanidis, un copil harismatic şi minunat, inteligent, foarte înzestrat. Acesta m-a ajutat şi am înălţat la 1020 m de Florina, crucea aceea mare de 30 m, lucrare la care altul nu s-ar fi angajat. Îi spuneau atunci unii: Câţi bani îţi dă episcopul? Şi când au aflat că nu e plătit, îi spuneau: Tu eşti prost? Dacă nu primeşti bani, de ce stai lângă episcop?… S-a scârbit de mentalitatea lor şi a plecat. S-a dus jos în Africa, a devenit misionar cu numele de Cosma (a luat numele Sfântului Cosma Etolianul), şi a adus pe mulţi la Hristos.
Rari sunt astfel de oameni în vremurile noastre. Biserica cheamă la misiune şi “creştinii de apă dulce” zic: Eu nu mă fac misionar, este un lucru greu. Cheamă la preoţie, dar părinţii nu-şi dau nici măcar un copil să slujească Bisericii ca cleric. Un copil bun îi spune tatălui său că vrea să se facă preot. Şi acesta, mai-mai să-l omoare!
Deci, misionar nu te faci, preot nu te faci. Ei, atunci îţi cer altceva, cel mai uşor lucru. Nu-ţi spun să ridici un munte; te pun să ridici o pietricică. Ce pietricică? Mersul la biserică. Auzi clopotul că bate? Te cheama Hristos. Du-te la biserică. Du-te să te închini şi să-L adori pe Dumnezeu. Du-te să-I spui un mulţumesc. Am spus-o şi altă dată: 168 de ore are săptămâna. O oră ne cere Dumnezeu, atât durează Dumnezeiasca Liturghie de la “Binecuvântată este împărăţia Tatălui…” până la “Pentru rugăciunile…”. Intră în biserică, adu-ţi aminte că eşti om, spune un “Slavă Ţie, Dumnezeule”, un “Dumnezeule, milostiv fi mie păcătosului”, un “Pomeneşte-mă Doamne”.
Altfel? Asta n-o facem, cealaltă n-o facem, iar la sfărşit ne va pedepsi Dumnezeu. Şi vin zile rele şi viclene…

***

Iubiţii mei, vedeţi ce prilejuri şi ce teme de discuţie ne oferă Evanghelia, despre care unii cred că s-a învechit? Şi nu am trecut la tâlcuire. Doar ne-am atins de versetul, care zice: “Iisus mergea pe lângă mare“.
Fie ca aceste cuvinte sărace să le împlinim şi să trăim evanghelic. Şi Dumnezeu, prin mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi pe toţi. Amin.

† Episcopul Augustin

(Omilie a Mitropolitului de Florina, părintele Augustin Kandiotis, în Sfânta Biserică a Sfântului Gherman, Prespe 21-06-1987)

(traducere: M.L.; sursa: http://www.augoustinos-kantiotis.gr/?p=12792)

tagOne Response to “Η ΘΑΛΑΣΣΑ ΚΑΙ «ΑΛΙΕΙΣ ΑΝΘΡΩΠΩΝ»”

     Add A Comment

You must be logged in to post a comment.