– 24 august –

UN MISIONAR AL BALCANILOR

Iubiţii mei, când lumea aude cuvântul mucenici, gândul i se duce la primele veacuri ale creştinismului. Desigur, e adevărat că în primele veacuri prigoana a fost groznică. Idolatrii necredincioşi şi atei, tirani şi împăraţi, prigoneau mult pe creştini cu scopul de a nimici cu desăvârşire creştinismul, ca să nu se mai audă nicăieri numele lui Hristos. Atunci, mii de bărbaţi şi de femei, şi chiar mici copii, au preferat să moară muceniceşte decât să se lepede de credinţa în Hristos. Sunt mucenicii primelor veacuri ale creştinismului. Dar ar fi o greşeală ca cineva să susţină că mucenici ai lui Hristos au existat doar în primele veacuri. Mucenici există în toate vremurile. Există şi astăzi.
Dar unele vremuri se deosebesc de altele prin mulţimea mucenicilor. Sunt vremurile cruntelor prigoane împotriva creştinilor. Prigoanele din acele vremuri nu se deosebesc de prigoanele primelor veacuri, iar în anumite situaţii prigoanele acestea depăşesc în sălbăticie şi prigoanele epocii antice.
O astfel de epocă de crunte prigoane împotriva credinţei creştin-ortodoxe este şi epoca turcocraţiei. Mult au suferit atunci creştinii, în special cei din Balcani. Turcii, în părţile acestea, îi forţau pe creştini să-şi schimbe credinţa şi mulţi creştini de atunci, şi chiar şi sate şi eparhii întregi, cedau în faţa violenţei şi a forţei, părăseau adevărata religie şi se închinau lui Mahomed. De pildă, întreaga Albanie, vecina noastră, era locuită altădată de creştini ortodocşi. Această ţară era plină de biserici şi de mănăstiri, de parohii şi de episcopii. Dar s-a depus atâta constrângere în aceste părţi, încât locuitorii şi-au schimbat credinţa. S-au lepădat de Hristos şi s-au dus la religia musulmană. Şi doar o mică parte a locuitorilor, cei care locuiau în regiunile Heimarras, Kurtsas şi Arghirokastros, adică în sudul Albaniei, au rămas neclintiţi. Şi ei ar fi cedat, dacă prin părţile acestea ale Albaniei nu ar fi trecut un înflăcărat predicator al Evangheliei, Sfântul Cosma Etolianul. Acesta, prin predica şi prin mucenicia lui, a reuşit să împiedice poporul Albaniei, dar şi al altor regiuni, de la schimbarea credinţei. S-a arătat misionar al Eladei, dar şi al altor ţări balcanice. Pomenirea acestui misionar este sărbătorită pe 24 august.
Acestui Sfânt Cosma îi vom închina această predică a noastră.
Să vorbim despre Sfântul Cosma? Dar noi despre Sfântul Cosma am scris o carte deosebită şi în această carte oricine poate citi predicile, minunile şi profeţiile lui. Mulţi care au citit această carte s-au folosit. Sunt atât de puternice cuvintele pe care le-a spus Sfântul Cosma, încât şi astăzi creştinul care le citeşte, se luminează, se mişcă, se cutremură, îşi conştientizează păcatele, se pocăieşte şi se face din nou un creştin viu şi-I mulţumeşte lui Dumnezeu, pentru că a trimis în lume un astfel de înflăcărat predicator al Evangheliei Lui, care şi după două secole continuă să înveţe poporul.

***
Sfântul Cosma s-a născut într-un sat din Akarnania. După ce şi-a făcut acolo studiile primare, a plecat şi s-a dus în Sfântul Munte şi a urmat cursurile unui vestit dascăl al Bisericii, Evghenie Vulgaris. În Sfântul Munte a trăit o viaţă călugărească aspră. Postea, se ruga şi studia Sfânta Scriptură şi pe Părinţii Bisericii. Dar nu a rămas pentru totdeauna în Sfântul Munte. Pentru că înlăuntrul său auzea o voce care-i spunea că trebuie să se ducă să predice şi să mângâie poporul chinuit. Nu putea să se liniştească când se gândea că jos, în sate şi în oraşe, creştinii sufereau şi erau martirizaţi pentru credinţa în Hristos. Aşadar, Sfântul Cosma a plecat din Sfântul Munte şi s-a dus în Cetate (Constantinopol). I-a împărtăşit dorinţa sa patriarhului şi astfel, cu binecuvântarea patriarhului, Sfântul Cosma, la vârsta de aproximativ 45 de ani, şi-a început marea lui misiune. A fost un al doilea Apostol Pavel. Patru mari călătorii a făcut, ca şi acela. În multe părţi s-a dus, dar în special a străbătut Tesalia, Macedonia Apuseană, Epirul şi Albania, adică acele părţi care sufereau mult din partea turcilor.
Pretutindeni propovăduia cuvântul lui Dumnezeu. Acolo unde propovăduia, ridica o cruce, iar sub cruce, urcat pe un scaun – un amvon improvizat, propovăduia cuvântul lui Dumnezeu. Se aduna multă lume. Cuvintele îi ieşeau din gură ca focul. Duhul Sfânt vorbea prin limba de foc a Sfântului Cosma. Atât de mare a fost harul învăţăturii lui, încât femeile, care trăiau în desfrânare şi în lux, se pocăiau şi-şi lăsau la picioarele lui bijuteriile lor de aur, iar cu acestea Sfântul Cosma cumpăra cristelniţe şi cărţi pentru bisericile sărace şi construia şcoli, ca să înveţe carte copii de robi. Tâlhari, care trăiau în munţi, numai ce auzeau cuvântul lui Cosma, se pocăiau şi părăseau tâlhăria. Chiar şi turci, care auzeau şi vedeau minunile lui Cosma, se cutremurau şi ziceau că acest om este sfânt.
În sfârşit, nişte oameni răi l-au clevetit turcilor, iar Paşa din Veratios a poruncit să-l prindă şi să-l spânzure. L-au dus la râul Aoo şi pe malul său, pe 24 august 1779, l-au spânzurat de un copac. Înainte de a-l spânzura sfântul s-a rugat. I-a mulţumit lui Dumnezeu, Care l-a învrednicit să moară muceniceşte şi să mărturisească pentru slava Lui. Sfântul său suflet s-a înălţat la ceruri şi de acolo, din înălţimea în care este, nu încetează să se roage pentru noi şi să ne înveţe cu sfintele sale învăţături pe care ni le-a lăsat.
Să încheiem această predică cu următoarele cuvinte ale Sfântului Cosma:
„Asta vă spun din nou, acum, la sfârşit: Să vă bucuraţi şi să vă veseliţi, că aţi fost învredniciţi să fiţi creştini ortodocşi binecinstitori. De asemenea, iarăşi, să plângeţi şi să vă tânguiţi pentru necinstitori şi necredincioşi şi eretici, care păşesc în întuneric, în mâinile diavolului. Luaţi aminte, fraţii mei, să nu vă mândriţi, să nu ucideţi, să nu furaţi, să nu faceţi jurăminte, să nu spuneţi minciuni, să nu vă prigoniţi unul pe altul, să nu clevetiţi, să nu vă împodobiţi acest trup murdar, pe care mâine îl vor mânca viermii, ci să vă împodobiţi sufletul vostru, care este mai preţios decât toată lumea. Postiţi după putere, rugaţi-vă după putere şi să aveţi moartea pururea înaintea ochilor voştri. Şi un alt dascăl mai bun decât moartea nu există.
Fraţii mei, nu sunt vrednic să vă învăţ şi să vă sfătuiesc; doar că îndrăznesc şi-L rog pe Preadulcele meu Iisus Hristos şi Dumnezeu să trimită din cer harul şi binecuvântarea Sa, să binecuvinteze şi acestă ţară şi toate satele creştinilor, să binecuvinteze casele voastre şi lucrurile voastre şi faptele mâinilor voastre. Şi mai întâi, fraţii mei, măcar să se îndure Domnul, să ierte păcatele voastre şi să vă învrednicească să petreceţi aici bine, paşnic, în iubire şi în această viaţă deşartă, iar după acestea să mergeţi în rai, în patria noastră cea adevărată, să vă bucuraţi şi să vă veseliţi, să slăviţi, să vă închinaţi Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, Treimii celei deofiinţă şi nedespărţite”. Amin.

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: Myripnoa anthi”, Atena, 2007)